Posted By Ana Maria
Începe-ți cariera în IT!

Ți-ar plăcea să le spui prietenilor “Lucrez în IT”, dar nu ai cunoștințele necesare pentru un job în acest domeniu? Nu-i nicio problemă, noi îți oferim cunoștințele practice și teoretice  necesare pentru un job în IT. Îți punem la dispoziție cursuri de pregătire plus certificarea internațională CompTIA IT Fundamentals.

Cursurile de la CompTIA sunt recunoscute ca standard la nivel mondial și sunt singurele care nu sunt asociate unui vendor, respectiv unui singur furnizor de tehnologie (Microsoft, Cisco, HP sau alții). O certificare CompTIA confirmă deținerea celor mai noi cunoștințe necesare pentru tehnicieni IT și este recunoscută de către cele mai mari companii producătoare, distribuitori și vânzători de hardware și software din lume. Timp de peste 20 de ani, CompTIA a inițiat traininguri și examene de certificare în ceea ce privește suportul IT, rețelistică, securitate, dezvoltare open-source (Linux), cloud și mobilitate.

Înscrierile se încheie pe 26 iunie, iar cursurile încep pe 1 iulie și se desfășoară timp de 1 lună. De asemenea, cursurile sunt acoperite de o bursă în valoare de 1600€ datorită căreia vei învăța într-o lună, cât alții într-un an.

Haide, înscrie-te aici!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *